Dumitrescu a aflat că este campion mondial în proba olimpică de 1.000 m abia la două minute după ce a ieșit de pe apă și se împăcase cu ideea locului secund!
România a dat marea lovitură la Mondialele de kaiac-canoe de la Poznan. Două medalii de aur obținute de Mihalachi și Dumitrescu (C2 la 1.000 m și 500 m), primele din 2010 pentru sportul românesc, și un argint (C4 la 1.000 m) fac ca speranțele să se îndrepte, exact la jumătatea ciclului olimpic, spre Londra 2012.
Echipajul-vedetă al competiției din Polonia a fost cel de canoe dublu, format din Liviu Alexandru Dumitrescu și Victor Mihalachi, care, după ce au cucerit luna trecută la Europenele de la Trasona bronzul la 1.000 m și aurul la 500 m, și-au extins supremația la nivel mondial. La câteva ore după realizarea dublei de aur, Liviu Dumitrescu a povestit pentru ProSport despre cum e să urci pe podium după o cursă cu ghinion, despre ce gândește un campion mondial și, mai ales, despre modul inedit în care vor sărbători succesul: participarea peste trei zile la o altă competiție, Mondialele Universitare.
Felicitări, vă așteptați la două titluri mondiale? Ne-am antrenat foarte bine, obiectivul era de o medalie în probă olimpică. Nu ne-am gândit că va fi așa de bine, dar în antrenamente am reușit timpi buni, iar asta ne-a făcut să tragem tare.
Belarus se bucura pentru victorie
Cum e să fii campion mondial? Nu știu exact, încă nu conștientizăm acest lucru. Nu ne dăm seama de ce am realizat, dar numai gândul că ești cel mai bun din lume îți dă o altă motivație și te ambiționează mai mult. Oricum, nu ne vine să credem ce s-a întâmplat.
La 1.000 m a fost un aur câștigat la fotofiniș, după o luptă incredibilă… A fost destul de ciudat, pentru că a fost o cursă tare și după ce am trecut linia de sosire am văzut echipajul din Belarus că se bucură de victorie și am dedus că am ieșit pe locul doi. Eram bucuroși, ne îndepliniserăm obiectivul, dar și un pic triști pentru că am fost atât de aproape de aur.
Când ați aflat că de fapt voi erați campionii mondiali? La vreo două minute după ce am ieșit de pe apă. Eram la cântar și a venit secretarul general al federației să ne spună că am luat aurul. La o diferență de opt miimi! Nu ne venea să credem. L-am întrebat de vreo cinci ori dacă e sigur. Era incredibil ce ni se întâmpla!
Titlul mondial la 500 m a venit cu multe emoții… În primul rând a fost o calificare grea. În serii am avut probleme cu blocstarterul, care s-a blocat. Am sărit peste el și după câțiva metri ne-am oprit crezând că e start fals. I-am văzut pe toți că trag și am încercat să prindem măcar ultimul loc în serie.
Cum ați reușit acel sprint pentru aur la 500 m? Eram hotărâți să luptăm pentru medalie, însă blocstarterul s-a blocat iarăși, sunt din plastic și imediat se dau peste cap. Am ezitat puțin acolo, am încercat să sărim peste el, după care am tras să recuperăm. La 250 m am văzut că suntem în lupta pentru medalie, era șansa noastră și asta era tot ce conta.
Sărbătoare doar o zi
Două zile, două medalii de aur, același gest la premiere… (râde) Da. Le-am făcut cu mâna tuturor celor de acasă care ne-au privit și care au fost alături de noi, a fost un salut în semn de mulțumire. Au fost mulți care s-au bucurat de victoria noastră, am primit multe felicitări.
Ați fost la un pas de podium și la 200 m… Ne-am dorit un rezultat bun și aici, însă am fost aproape, pe locul 4. Oricum, am scos cel mai bun timp al nostru pe această distanță de când concurăm împreună.
Se poate tripla de aur, 1.000 m, 500 m și 200 m? (râde) Cu mai mult antrenament specific la 200 m, cred că da, totul urmat de și mai multă muncă. Tripla de aur poate fi un obiectiv, dar nu ne place să ne facem planuri. Să fim sănătoși, să reușim timpi cât mai buni în antrenamente și să ajungem mai sus.
Cum veți sărbători? Probabil cu o sticlă de șampanie și cam atât, pentru că de mâine (n.r. – azi) ne reluăm antrenamentele. Vom rămâne în Polonia încă o săptămână, pentru că la sfârșitul ei vom avea tot aici Mondialele Universitare.
Poate fi aurul de la 1.000 m un pas spre Londra 2012? Categoric! Este un pas mic, dar care ne dă multe speranțe. Am văzut că totul e posibil, mai sunt doi ani până la Londra, ani de multă muncă și antrenamente.
40 de kilometri vâslesc în medie pe zi Dumitrescu (dreapta) și Mihalachi
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER